Coaliţia se reuneşte luni pentru a analiza măsurile anunțate de Nicolae Ciucă și ministrul Virgil Popescu în domeniul energiei

Coaliţia se reuneşte luni pentru a analiza măsurile anunțate de Nicolae Ciucă și ministrul Virgil Popescu în domeniul energiei
Conducerea actualei coaliții, la prezentarea mandatului pentru conducerea Guvernului, la Palatul Cotroceni. în 22 noiembrie 2021 / Sursa: Administrația Prezidențială
Publicat: 17/01/2022, 10:28
Actualizat: 17/01/2022, 11:14

Coaliţia de guvernare se reunește luni după-amiză, la Parlament, pentru a discuta despre măsurile în domeniul energiei, enunțate săptămâna trecută de Nicolae Ciucă și detaliate de ministrul Energiei, Virgil Popescu. Premierul a anunțat, marțea trecută, în 11 ianuarie, propuneri de soluții pentru reducerea facturilor, pe care a spus că le va prezenta în următoarea ședință a coaliției.

Potrivit șefului Executivului, de la 1 aprilie – deci data de la care ar expira actuala schemă de ajutor,  la energie electrică, consumatorii casnici cu un consum lunar de  până la 300 Kwh  vor beneficia de o  nouă schemă de protecție, care va include TVA redus la 5%, precum și compensarea certificatului verde si a bonusului de cogenerare pentru consum.

„În domeniul sectorului agricol si al industriei alimentare, vom lansa măsurile de sprijin la 1 februarie si le vom menține active până la data de 1 iulie. Vom reduce costul energiei electrice  la consumator prin  compensarea bonusului de cogenerare și contravaloarea certificatelor verzi. Vom elabora o schemă de sprijin și pentru gaze naturale. Analizăm, totodată, la nivelul guvernului, introducerea unei noi scheme de sprijin pentru IMM-uri, începând cu 1 aprilie”, a spus premierul.

„Protejarea cetățeanului este principala preocupare a guvernului pe care îl conduc și vom dispune măsuri în consecință. Este însă foarte important să înțelegem că toate aceste măsuri necesită coerență și coordonare, folosind toate pârghiile decizionale de care dispunem”, a conchis Nicolae Ciucă, precizând că va prezenta aceste toate măsuri în următoarea ședință a coaliției.

„După ce va fi agreat la nivelul coaliției, va face obiectul unei ordonanțe de urgență, cu efecte rapide”

Ulterior, din 13 ianuarie, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat, în cadrul reuniunii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, noul set de măsuri analizate pentru a sprijini atât cetățenii, precum și mediul economic afectat de creșterea prețurilor la energie și gaze naturale, care, „după ce va fi agreat la nivelul coaliției, va face obiectul unei ordonanțe de urgență, cu efecte rapide”. Premierul a menționat și nevoia de a extinde măsurile de protecție și după data de 1 aprilie, în baza unui pachet elaborat în acest sens.

Și ministrul Virgil Popescu a detaliat marți, un prim plan de schimbare a schemei, care, pentru lunile noiembrie și decembrie la nivel de energie electrică consumatori casnici aproximativ 80% din beneficiari din total gospodării care au beneficiat de compensare și plafonare și în jur de 60% la gaze naturale.

Ministrul a avertizat că furnizorii de energie electrică și gaze naturale care au emis facturi uriașe către clienţi ignorând legea care stabileşte plafonarea de preţ şi compensări pentru facturi ar trebui să returneze din oficiu banii încasați , nu să-i rețină din facturile următoare, precizând că operatorii în cauză au beneficiat de acești bani încălcând legea. „Nu poți să îţi bați joc de oameni”, a spus ministrul, marți seara.

Ulterior, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, 12 ianuarie, într-o intervenție telefonică la România TV, că problema creșterii necontrolate a prețurilor la energie electrică și gaze naturale reprezintă o problemă de siguranță națională și trebuie discutată la nivel de CSAT. El a precizat că Guvernul trebuie să adopte urgent măsuri care să vină în sprijinul românilor.

Duminică, Virgil Popescu a declarat, la Profit TV, că se lucrează la noua schemă de sprijin pentru populaţie de la 1 aprilie. „Nu vom face o schemă care va fi mai dezavantajoasă decât schema existentă”, a afirmat ministrul.

Virgil Popescu a mai afirmat că se lucrează la noua schemă de sprijin pentru populaţie de la 1 aprilie, dar aceasta trebuie să fie agreată în coaliţie. „Avem o schemă de sprijin pentru populaţie ca să nu mai trecem prin aceste situaţii. (…) Nu vom face o schemă care va fi mai dezavantajoasă decât schema existentă. Vom discuta de la 1 februarie pachet pentru industria alimentară, pentru agricultură, vom putea discuta eventual de la 1 februarie o suplimentare a discountului la gaze naturale, ori mărim discountul de la 33 la 50% sau scădem TVA-ul pentru gaze naturale, deci găsim soluţii”, a detaliat ministrul Energiei, citat de News.ro

Oficialul a admis că aceste soluţii presupun o presiune suplimentară, deci trebuie făcută o analiză de către Ministerul de Finanţe.

Referitor la solicitarea PSD privind TVA zero, Virgil Popescu a explicat că Ministerul de Finanţe trebuie să  spună dacă se poate în Uniunea Europeană TVA zero. „Ştiu că se discută o directivă la nivelul miniştrilor de Finanţe ai Uniunii Europene prin care ar putea exista în viitor TVA zero pentru alimente. Ministrul de Finanţe care este mult mai updatat la nivelul miniştrilor de Finanţe ai statelor membre ale Uniunii Europene ar trebui să ne spună dacă se poate acest lucru sau nu se poate acest lucru. Eu sunt de acord cu orice schemă care ajută oamenii, din punctul nostru, al Ministerului Energiei”, a spus spus Virgil Popescu, care s-a declarat convins că se va ajunge la o înţelegere în şedinţa coaliţiei.

Conform unor surse politice, şedinţa coaliţiei va avea loc la ora 17.00, la Parlament, scrie News.ro.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Toți șoferii trebuie să știe. Care e presiunea corectă în cauciucuri
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Șeful mașinăriei de propagandă din Coreea de Nord a murit